Din păcate, majoritatea românilor ce sunt agricultori și se ocupă de cereale nu dispun de fondurile necesare proprii pentru a achiziționa silozuri pentru cereale, chiar dacă ele sunt atât de benefice și utile pentru munca lor. Cei ce și le doresc apelează de cele mai multe ori la fondurile europene nerambursabile pentru agricultori.
România avea apelativul „Grânarul Europei“, deoarece realiza producții de cereale însemnate pentru întreaga Europă. La fel s-ar putea numi și în zilele contemporane nouă, deoarece există microgranturi, fonduri și ajutoare de care agricultorii beneficiază pentru că fac parte din cele mai importante industrii pe care o țară o poate avea.
Fără ei, nu am avea mâncare pe masă. În ultimii ani de zile, totul a luat o întorsătură bruscă, iar oamenii s-au decis să achiziționeze rând pe rând silozuri atât de benefice pentru cereale. Agricultura va rămâne mereu la baza unei națiuni, ce ajută populația să ducă un trai decent și să trăiască.
Investițiile sunt destul de mari, iar răbdarea cu care trebuie să te înarmezi sunt la fel de puternice. Pe baza unor fonduri europene, fermierii își pot achiziționa silozuri metalice pentru cereale automatizate, de care să se bucure de-a lungul anilor.
Investiția de început este destul de mare, însă beneficiile asupra companiei sunt nenumărate. Fermele agricole ce deja dețin un astfel de siloz nu se mai pot desprinde de ele.
Cum să îți protejezi și să îți maximizezi stocul de cereale?
An de an, se realizează un stoc de cereale, care mai departe vor fi vândute, însă, ele trebuie să fie foarte calitative și dacă se poate, în cantități mai mare. Pentru depozitarea cerealelor eficient vei avea nevoie de silozuri metalice.
Acestea dispun de sisteme de ventilație, oferindu-ți un control mai bun pentru a planifica recolta, dar și ușurează transportul cerealelor de la ferma ta până la client. Cu ajutorul lor, ai posibilitatea de a anticipa când este cel mai prielnic moment pentru a semăna o nouă recoltă.
Controlul și siguranța sunt două caracteristici ce descriu cel mai bine avantajele acestor silozuri, în special cele metalice. Beneficiarii grânelor sunt clienții, iar dacă ei vor deveni mai mulțumiți, la fel de prosperă va deveni și afacerea ta.
Silozurile contribuie la îmbunătățirea condițiilor, care se revăd în creșterea calității produselor pe care le vei vinde ulterior. Așadar, profitul va crește și el concomitent. Dacă nu dispui de bugetul necesar, poți apela la fonduri europene pentru a câștiga.
Partea cea mai bună este că are un impact redus asupra mediului înconjurător. Este cel mai bun avantaj, indiferent de meseria pe care o avem. Agricultorii lucrează pământul, sub cerul liber. Sunt obligați moral să aibă grijă de natura înconjurătoare.
Calitatea cerealelor se poate păstra în continuare fără a se polua, cu ajutorul silozurilor pentru cereale. Depozitarea cerealelor a devenit mai ușoară ca niciodată! Silozurile vor respecta și ele întocmai necesitățile.
Odată ce sunt amplasate și verificate, vor aduce sume importante de bani în buzunarele agricultorilor. Toți agricultorii care dispun de astfel de silozuri sunt obligați să le verifice zilnic. Așa vor avea mereu în vedere starea silozurilor, dar și a cerealelor ce sunt depozitate în interiorul lor.
Există anumite standarde de siguranță impuse de către lege pe care orice agricultor trebuie să le cunoască. Monitorizarea silozurilor devine o dovadă de responsabilitate față de mediu și de munca pe care o prestează un agricultor.
Partea bună este că aceste depozite de cereale se pot verifica foarte ușor, fără bătăi de cap. Există posibilități, ca din varii motive, silozurile să fie deteriorate, iar procesul prin care trec cerealele nu se va mai realiza la fel de calitativ ca și înainte, rezultând stricarea cerealelor.
Silozuri de cereale pentru ferme mari și mici
Indiferent de cât de mare îți este terenul și ferma, vei găsi silozul potrivit nevoilor tale. Acestea sunt considerate ca fiind un sistem de management optimizat, prin intermediul căruia se pot aproviziona cantități mari de grâne, implicit succesul companiei va fi atins.
Silozurile sunt echipamente de oțel, ce sunt proiectate special pentru a satisface cerințele depozitării grânelor. Ele se pot utiliza pentru o multitudine de tipuri de cereale. Le vei găsi cel mai des în fermele de animale sau în fabricile și pășunile de grâu.
Silozurile metalice pentru cereale sunt produse pentru a susține o cantitate impresionantă de grâne, care procesează cerealele. Iată câteva tipuri de silozuri:
- Cele cu fund conic;
- Silozuri de livrare;
- Siloz cu fund plat.
Fiecare este folosit pentru o anumită cantitate de cereale, ce se vor procesa la o temperatură și umiditate constantă. Unele sunt mai eficiente, precum cele cu fund conic, deoarece facilitează inclusiv procesul de livrare.
Silozurile te vor salva economic pe toată durata lor de utilizate, chiar dacă investițiile de început au fost gigantice.
Tehnologii și caracteristici pentru o gestiune corectă a cerealelor
Pentru a găsi cele mai noi soluții și tehnologii Gewa-Mash.ro este partenerul perfect pentru depozitarea cerealelor. Oferă o gamă largă de silozuri pentru cereale conform normelor în vigoare. Toate sunt fabricate din oțel galvanizat, ce prezintă o toleranță elastică ridicată, fiind acoperit ulterior cu zinc.
Aceste tipuri de silozuri sunt în prezent cea mai bună opțiune pe care o poți alege, deoarece se asamblează foarte ușor, sunt igienice iar costurile de depozitare sunt reduse. Gewa-Mash.ro proiectează orice tip de siloz, în funcție de nevoile pe care clientul le are.
Despre Gewa-Masch.ro
Experiența în domeniu își spune cuvântul, iar Gewa-Mash.ro oferă soluții personalizate, efectuând cercetări în prealabil pentru a se determina cu exactitate care este cea mai rentabilă soluție pentru client și afacerea sa de grâne.
Factorii ce vor influența decizia finală sunt:
- Vremea;
- Numărul de recolte pe an;
- Scopul utilizării grânelor.
Procesul de achiziționare a unui siloz poate fi destul de anevoios, însă cei de la Gewa-Masch.ro vor ajuta pe oricine își dorește să crească în lumea agriculturii. Mai mult decât atât, la ei vei găsi soluții ingenioase, tehnologii de ultimă generație și siguranță în ceea ce privesc cerealele.
Munca ar fi foarte grea în lipsa acestor silozuri metalice, fără de care agricultorii nu ar mai putea să își presteze serviciile și în zilele noastre!