Vedeta sezonului estival – rochia de petreceri

Rochia de petreceri este o adevarată vedetă în sezonul de vară datorită frecvenței cu care doamnele și domnișoarele participă la petreceri de gală. Eleganța cu care sunt organizate aceste petreceri impune necesitatea unui look pe măsură.

Femeile pun mare preț pe ținutele alese pentru nunți, botezuri sau aniversări. Rochiile sunt alegerea cea mai des întâlnită pentru a se expune în cel mai rafinat mod. Evenimentele de seară sunt, cu atât mai speciale, iar rochiile cu accesorii îndrăznețe sunt extrem de potrivite.

Rochiile pentru evenimente sunt alese în funcție de preferințe, dar și de modul în care se așează pe structura corpului. Fiecare femeie își dorește să radieze la astfel de evenimente, să se simtă unică și grațioasă. Totul constă în alegeri: ceea ce le avantajează și ceea ce este in trend.

Cum alegi rochia de petreceri potrivită pentru tine?

Atunci când vine momentul alegerilor pentru noi, de cele mai multe ori, ne dăm seama că suntem mai buni când vine vorba de cei din jur. Din dorința de a fi frumoase, consumăm mult timp și energie în a căuta și a proba, fără, însă, să știm cu adevărat după ce ne uităm. Iata câteva sfaturi utile în funcție de care să îți alegi rochia de petrecere potrivită:

  1. Conformația corpului

Nu toate femeile sunt sculptate dupa măsurile 90-60-90 și nici nu trebuie. Fiecare este frumoasă în felul ei și poate radia atât timp cât își alege rochia potrivită pentru corpul său. Atunci când există detalii de care ești complexată, ideal este să le maschezi și nu să le expui.

Se întâmplă adesea ca atunci când scapi din vedere acest aspect să fii toată seara crispată și să nu te poți simți în largul tău. Unei femei îi stă bine cu rochia pe care o poartă atunci ea când se simte cu adevărat frumoasă.

  • Actualitate

Urmărește întotdeauna ceea ce este actual și la modă. Poți arăta bine într-o rochie dintr-o colecție anterioară, dar nu poți străluci. Există numeroase modele noi de rochii elegante, dintre cele mai diverse, din care poți alege ceea ce ți se potrivește.

Atenție, totuși, pentru că ceea ce este la modă nu este întotdeauna și ceea ce îți vine bine. Alege modelul actual care să respecte, totuși, și detaliul menționat anterior – conformația corpului.

  • Materialul

Unele rochii sunt extrem de plăcute ca și detalii, accesorii sau model. Însă, nu te lăsa păcălită de o rochie a cărui material nu este calitativ. Un material slab din acest punct de vedere va impacta considerabil look-ul tău per total.

Rochia de petrecere pe care o alegi trebuie să te reprezinte

Așa cum am menționat anterior, este foarte important ca rochia pe care o porți la un eveniment elegant să te reprezinte. Modul în care tu simți ținuta pe care o îmbraci poate aduce un aport pozitiv sau negativ aspectului tău.

O femeie care poartă o rochie care o repezintă este o femeie care va străluci și va atrage toate privirile. În schimb, dacă ai un singur dubiu în ceea ce privește modul în care îți stă, vei prezenta neîncredere și se va știrbi din frumusețe.

Related Posts

Alegerea ramei de ochelari în funcție de fizionomia ta

Alegerea ramei de ochelari în funcție de fizionomia ta

Ochelarii nu sunt doar o necesitate medicală, ci și un accesoriu de modă extrem de important. Cu toate acestea, alegerea ramei de ochelari potrivite poate fi o…

Hrana și aspectul părului

Hrana și aspectul părului: O legătură puternică

Părul nostru este una dintre caracteristicile noastre distinctive și, în același timp, una dintre cele mai sensibile la schimbările din stilul de viață și dieta noastră. Dacă…

Smart Casual

Stilul Smart Casual: ghid pentru bărbați

Stilul smart casual este una dintre cele mai versatile și populare alegeri de îmbrăcăminte pentru bărbați în lumea modei. Această combinație între aspectul elegant și cel casual…

Trucuri de înfrumusețare DIY din lumea întreagă

Trucuri de înfrumusețare DIY din lumea întreagă: cum să le faci și să le folosești

Frumusețea este subiectul de interes pentru mulți dintre noi, iar căutarea pentru produse și tehnici care ne pot ajuta să arătăm și să ne simțim mai bine…

croi de rochii pentru silueta clepsidră

3 tipuri de croi de rochii pentru silueta clepsidră – cum să te îmbraci pentru a-ți pune într-o lumină bună corpul

Silueta clepsidră este considerată una dintre cele mai dorite forme ale corpului feminin, caracterizată prin umeri și șolduri de aceeași lățime, talie subțire și forme voluptuoase. Femeile…

Cum să îți personalizezi blugii

Cum să îți personalizezi blugii cu accesorii, broderii sau picturi

Blugii sunt printre cele mai versatile piese de îmbrăcăminte din garderoba oricărui om modern. Cu toate acestea, pot deveni plictisitori în timp și uneori simțim că avem…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *