De ce să alegi serviciile de eutanasiere la domiciliu pentru pisica ta? 

Cât de bine se simte pisica ta? Se poate mișca? Se bucură de viață sau suferă?

Aceste întrebări sunt greu de pus. Nimeni nu vrea să își vadă pisica în chinuri, indiferent că e vorba de vârsta înaintată sau o boală incurabilă. Însă câteodată, realitatea trebuie acceptată și anumite decizii trebuie luate.

Una dintre aceste decizii este dacă să apelezi la servicii de eutanasiere sau nu. Apoi să decizi dacă să aibă loc la cabinet sau la domiciliu. Ei bine, acest articol te va învăța cum să îți dai seama când e timpul să îți iei rămas bun de la pisica ta. Totodată, vei afla de ce să alegi eutanasierea la domiciliu și ce avantaje are pentru pisica ta și pentru tine.

Cum aflu dacă e timpul pentru eutanasiere pisicii mele?

Animalele sunt dificil de evaluat uneori. Își exprimă diferit durerile și suferințele față de oameni. Chiar și pentru stăpâni este greu să își dea seama dacă pisica lor are dureri sau nu.

Medicii veterinari folosesc o scală pentru a determina calitatea vieții pisicii tale. Scala e bazată pe 7 criterii cărora li se atribuie un scor de la 0 la 10. Cu cât mai mare scorul, cu atât pisica ta are o calitate a vieții mai bună. Dacă are o calitate a vieții scăzută, eutanasierea o va ajuta să scape de chinurile zilnice.

  • Durere – Cât de gestionată îi este durerea? Poate să respire corespunzător? Are nevoie de oxigen suplimentar?
  • Foame – Cât de mult mănâncă pisica ta? Trebuie să o forțezi să mănânce? Trebuie să îi dai cu mâna să mănânce?
  • Hidratare – Cât de des bea apă? Este pisica ta deshidratată?
  • Fericire – Este pisica ta încântată când te vede? Exprimă bucurie sau fericire când mănâncă? Cât de izolată este?
  • Mobilitate – Se poate mișca pisica ta? Poate urca scările? Poate să se ridice în picioare? Are nevoie de asistență din partea ta sau a unui aparat?
  • Zile bune/zile rele – Câte zile bune are pisica ta comparativ cu zilele rele?

Dacă ești în dubii, medicul veterinar te va ajuta oricum să înțelegi dacă acum este momentul sau nu.

De ce să aleg eutanasierea la domiciliu?

Drumul până la cabinetul veterinar poate fi stresant. Dacă pisica ta e imobilă, va deveni foarte inconfortabilă când vrei să o miști. Iar scopul eutanasierii este să îi curmi suferința și să îi oferi cele mai plăcute ultime momente.

Totodată, pisicile devin stresate când sunt în durere și au străini în preajma lor. Dacă e acasă, pisica ta se va simți confortabilă. Știe că e pe teritoriul ei și că are „familia” alături. Se poate ca să reacționeze negativ când intră un străin pe teritoriul ei. Însă e mai bine decât să fie ea înconjurată de o mulțime de străini.

Fiind acasă, poți pune în preajma pisicii lucrurile sale preferate. Dacă are un pătuț special, o poți lăsa acolo ca să se simtă mai confortabilă. Sau o poți ține în brațe, fiind acolo pe tot parcursul procedurii.

În principiu, acasă este locul unde pisica ta se va simți cel mai bine. Și luând în considerare suferința prin care trece, e mai bine ca ultimele momente să fie cât mai plăcute.

După eutanasiere, și tu vei rămâne într-un mediu în care îți poți exprima sentimentele. Poți plânge fără ca cineva (străini de la cabinet) să te judece. Iar familia este alături de tine să te susțină.

Desigur, costurile sunt mai mari datorită drumului parcurs de către medicul veterinar. Însă ultimele momente ale pisicii tale sunt unice și importante.

Deși este greu de făcut, eutanasierea este o decizie mai bună pentru pisica ta. Dacă vrei mai multe informații, contactează un medic veterinar (care oferă servicii la domiciliu).

Related Posts

cazarea în Constanța cu tichete de vacanță

Cum folosești tichetele de vacanță pentru cazare în Constanța

Atunci când îți planifici un sejur pe litoral, poate fi o surpriză plăcută să afli că poți achita cazarea în Constanța cu tichete de vacanță. Din ce…

sală cu antrenor personal

De ce merită să alegi o sală cu antrenor personal și nu doar abonament simplu

Mersul la sală este pentru mulți oameni un pas important către o viață sănătoasă, dar diferența reală între un progres constant și abandon după câteva luni o…

policarbonat

Accesorii esențiale pentru montajul policarbonatului. Ce nu trebuie să îți lipsească?

Policarbonatul a devenit un material foarte popular în diverse proiecte de construcții și amenajări. Este rezistent, ușor, versatil și poate fi utilizat cu succes în realizarea acoperișurilor…

casele modulare NOMAAD

Întrebări frecvente despre casele modulare NOMAAD: Răspunsuri rapide la dilemele clienților

Când iei în considerare casele modulare NOMAAD, vei descoperi că sunt accesibile și personalizabile pentru a se potrivi bugetului tău. Producția lor în fabrică reduce costurile și…

consultanță în fonduri europene

Când ai nevoie de consultanță pentru accesarea fondurilor europene

Accesarea fondurilor europene poate părea un pas logic pentru oricine vrea să-și dezvolte afacerea, să înceapă un proiect sau să implementeze o idee nouă. Doar că drumul…

mașini rulate prin leasing operațional

Mașini rulate prin leasing operațional: avantaje și riscuri

Piața auto s-a schimbat mult în ultimii ani. Tot mai mulți șoferi sau companii caută alternative mai flexibile decât achiziția directă. Așa a apărut interesul crescut pentru…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *